Review | Medal Of Honor, Afghanistan

Scris de: Beta | 24 October, 2010 | Un comentariu
Categorii: Editoriale / Jocuri PC / Reviews

Primele jocuri Medal Of Honor au stabilit un standard pentru shooter-ele first-person de război de la acea vreme. Când au început cei de la EA să lucreze la serie, Al Doilea Război Mondial era o nișă numai bună de exploatat în jocurile video. Și asta a durat până pe la Airborne când succesul francizei începea să se stingă, fiind asuprit de către Call Of Duty și mai nou, Battlefield.

La trei ani de la ultimul joc, Electronic Arts au ajuns la concluzia că seria trebuie să se reinventeze. Și au ales Afghanistan-ul!

Review | Medal Of Honor

Începem cu campania single-player, pentru că e cam singurul atuu al jocului. Se iau două tabere: armata americană și talibanii insurgenții afghani și se pun pe fugărit prin munții din Afghanistan. La storyline echipa celor de la Dice au primit ceva ajutor din partea unor soldați de elită ai marinei americane, denumiți Tier 1 Operators; soldați care au fost trimiși în cele mai dure și mai periculoase misiuni. Prezența acestui parteneriat fiind simțit mai ales în limbajul specific milităresc. Roger that!

Voice acting-ul este bun, iar actorii care au înregistrat s-au descurcat de minune în a reproduce starea de frică prezentă pe câmpul de luptă. Fețele personajelor prin cinematice mai puteau fi lucrate, acestea nerespectând tonalitatea vocii uneori.

Pe cât de banală ar părea povestea, aceasta se descurcă de minune în a te atrage în inima războiului, unde un glonte poate face diferența între erou și decedat. Din păcate îți revii rapid când vezi cât de prost este gândit inteligentul artificial (pe care apropo nu l-am văzut să se retragă vreodată din proprie inițiativă) și cât de liniare sunt nivelurile.

Modalitățile de a distruge grupuri de inamici variază foarte mult, de la arme de calibru mare până la cuțit. Te vei găsi obligat să te ascunzi după un obiect solid (stâncă, zid, piatră) dacă nu vrei să ajungi afiș în doi timpi și trei mișcări. Deși în campania single-player jocul îți permite să aluneci (slide) în timp ce alergi, vei observa că în multiplayer acest feature a fost dezactivat. Flancarea inamicilor devenind mult mai dificilă!

Desfășurarea misiunilor rămâne responsabilitatea ta, echipa așteptând să înaintezi până la un anumit obiectiv. Este deranjant, din moment ce eu stăteam cuminte și așteptam noi ordine, iar ceilalți se uitau la mine ca la alieni. Inamici blocați prin uși, cu jumătate de corp afară sau arme care nu pot fi luate de pe jos din cauza zidurilor reprezintă mulțimea bugurilor din Medal Of Honor. Să zicem că acestea sunt erori ”minore”, însă când nu poți înainta în joc (prin terminarea unei misiuni sau al unui checkpoint) deja se consideră nepăsare.

Modul Tier 1

Dacă termini campania single-player (mi-a luat vreo 5-6 ore) un nou mod de joc este deblocat, și anume Tier 1. La bază este același joc sub alt nume. Mai exact, vei putea să rejoci nivelele campaniei într-un anumit timp; de preferat cât mai mic. Dacă depășești vreun record vei fi apreciat în topurile EA, până când te întrece alt jucător mai hardcore. Desigur totul devine mai greu: muniție canci de la colegi, HUD-ul aproape dispare, viața se regenerează mai greu, iar crosshair-ul te veghează din ceruri.

Există și câteva chestii care ar putea să te ajute. În special așa numitele ”Skill Kills” care se bazează pe acuratețea cu care tragi. Un headshot îți va opri cronometrul pentru 2 secunde, 3 x headshots la rând îți acordă 5 secunde și dacă vei împușca doi inamici cu un singur glonte vei câștiga 6 secunde.

Modern Warfare 2 + Bad Company 2 = Medal Of Honor Multiplayer

Pe partea de multiplayer Medal Of Honor este o corcitură între Modern Warfare 2 și Bad Company 2. Din cauza faptului că acest mod rulează pe alt engine decât campania single-player multe șmecherii gen slide, lean sau prone nu mai funcționează, fapt ce poate induce jucătorul în eroare. Cel puțin până se obișnuiește.

Cele 3 clase Rifleman, Spec Ops și Sniper au diferite arme și caracteristici. Pe măsură ce câștigi experiență și nivele vei putea să-ți îmbunătățești clasa prin amortizoare, gloanțe și una-două arme. Personal aș fi preferat mai mult arme noi decât muniție specială!

N-am jucat foarte mult MP, dar este un haos total, unde fiecare face ce vrea și fuge dupa kill-ul lui, obiectivele devenind neimportante. Punctele de spawn sunt amplasate în cele mai proaste poziții, astfel încât dacă ai noroc poți să mori înainte să faci 2 pași.

Hărțile sunt destul de mici și compacte, iar numărul maxim de jucători într-o sesiune este de 24. Astfel nu-ți va fi greu să găsești un inamic, dar din păcate nu de puține ori te vei găsi față în față cu vreo 3-4 inamici și tu singur cu o precizie de neînchipuit.

“I am always outnumbered, but never outmanned.”

Pe partea de grafică și sunet jocul se descurcă ceva mai bine. Sau nu. Din punct de vedere grafic armele și zonele arată destul de realistic, problema este însă la texturile care întârzie să apară sau sunt greșite. Nivelele sunt desenate foate bine, specifice temei, specifice unui război actual.

Sunetul cred că este cea mai bună parte a acestui shooter. Electronic Arts au înregistrat sunete reale pentru armele, exploziile și vehiculele din joc, iar coloana instrumentală este compusă de Ramin Djawadi și Hans Zimmer. Parteneriatul cu Linkin Park face din finalul jocului un moment special, dar nu vreau să dau prea multe spoilere.

Păcat de faptul că jocul nu aduce nimic nou industriei. Nici un strop de originalitate. Toate chestiile pe care le vei face în campanie au fost deja folosite. De la turele de noapte cu ATV-ul până la bombardamentele cu Apache-uri!

În concluzie, Medal Of Honor nu excelează pe nici un plan și nu cred că va avea succesul dobândit de Call Of Duty cu Modern Warfare 2, însă merită jucat dacă esti curios de războiul din Afghanistan și vrei să ai parte de 5 ore de gameplay de război ”nou”.

PROs:

  • coloana sonoră și voice acting-ul;
  • autenticitatea campaniei single-player;
  • design-ul nivelelor.

CONs:

  • AI-ul și punctele de spawn;
  • scriptare excesivă;
  • multiplayer neechilibrat și haotic.

Nota personala: 8/10

1 Comentariu la “Review | Medal Of Honor, Afghanistan”

  1. […] scris de Bogdan pe GamingArena.ro […]


Lasa un comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar,dar nu va fi publicat)

Website